Polițiștii au pus în aplicare 11 mandate de percheziții domiciliare în județele Prahova, Olt și Ilfov și în municipiul București și au pus în aplicare 14 mandate de aducere, la un grup infracțional cercetat pentru înșelăciune cu criptomonede. Printre păgubiți sunt și clujeni.
Valoarea prejudiciului produs clienţilor este de peste 4,71 de milioane de dolari. Printre păgubiți se numără și persoane din Cluj.
Din cercetări a reieșit că, în luna octombrie 2019, la momentul înființării unei societăți comerciale, reprezentanţii legali ai persoanei juridice ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic şi înşelăciune, prin atragerea de fonduri băneşti către această societate, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le-ar fi fost propuse randamente nereale.
Totodată, pentru atingerea acestui scop, ar fi înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le-ar fi propus câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea, cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale, ar fi înfiinţat un site, unde fiecărui client i-ar fi fost alocat un profil de investitor, cu user şi parolă.
După înregistrare, clienţilor li s-ar fi afişat, pe contul care le era alocat, pe site-ul administrat de societate, grafice false, care ar fi exprimat randamentul investiţiilor lor, în criptomonede, cu creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent, începând cu luna noiembrie 2021, informează IGPR
În acest caz au fost audiate 240 de persoane vătămate.