Consiliul Județean Cluj a anunțat că au demarat lucrările de întreținere pe DJ 103V – Vălișoara – DJ 107L.
Se lucrează pe o porțiune de aproximativ 7km.
„Lucrările au rolul de a asigura locuitorilor din zonă un acces rapid şi în condiţii de siguranţă la drumul judeţean 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla, drum care face legătura în mod direct cu drumul naţional DN1, dar și cu drumul județean DJ 107L care oferă noi rute, mult mai scurte, spre Cluj-Napoca, Cheile Turzii sau Turda”, a transmis Alin Tișe.
În această etapă se execută operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin tratarea burdușirilor și a tasărilor.
De asemenea, urmează a fi derulate lucrări de plombare a gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, lucrări de întreținere a podurilor și podețelor și de refacere a timpanelor la podețe.
Reamintim, în acest context, faptul că sectorul de drum DJ 107M – Vălișoara – DJ 107L a fost asfaltat, în două etape, în cursul anilor 2021 și în cursul anului trecut, au mai transmis reprezentanții CJ Cluj.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












