După ce vremea rea adusă de ciclonul islandez Boris a făcut prăpăd în special în sudul țării, o nouă furtună aduce frig și ploi inclusiv în județul Cluj.
Vremea se schimbă radical începând de duminică. Maximele nu mai trec de 14 grade, iar luni vor fi și mai scăzute, coboară până la 12 grade C.
Minimele vor oscila între 6 și 8 grade C , chiar mai coborâte în zonele depresionare. Va fi și ceață, ploi, vânt.
O vastă masă de aer polar se îndreaptă spre România, formându-se deasupra Europei de Vest începând de joi. Deja sunt emise coduri portocalii în Italia și Elveția, iar duminică aceasta va ajunge și deasupra țării noastre.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet spune că ciclonul Ashley va lovi cu putere România și vom avea furtuni care ar putea genera situații precum cele de la Galați.
”După Boris, urmează un nou ciclon – Ashley, sau cel puțin așa se pare că va fi numele acestei furtuni. Ne așteptăm să avem și în România precipitații însemnate, mă refer la 80, poate 100 l/mp, sau chiar mai mult. Putem să avem situații asemănătoare cu ce s-a întâmplat la furtuna precedentă.
Începând de mâine vom extinde observarea modului în care afluenții Dunării vor afecta inclusiv debitul fluviului în România, pentru că de unde stăteam liniștiți că vom avea în jur de 7.800-8.000 de metri cubi pe secundă la Baziaș, și gestionăm fără probleme, prognoza actualizată în baza acestor noi fenomene meteo indică pe sectorul românesc al Dunării debite care ar putea să ajungă și la 9.500 de metri cubi pe secundă, lucru care ne alertează. (…) voi convoca un comitet ministerial pentru situații de urgență. Începând de vineri după-amiază, și până duminică seara, când vom avea primele probleme, gestionabile, spun eu, să avem timp suficient la dispoziție”, a spus Mircea Fechet, informează Digi 24.
Citește și:
Temperaturi de vară timp de două zile în zona Turzii, apoi vremea se schimbă radical!


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












