La primul congres al Partidului Național Democrat, care a avut loc la București, au participat cel puțin doi consilieri locali turdeni, care în prezent figurează ”independenți”.
Dacă Lucian Varo, consilier local care a intrat în Consiliul Local Turda ales pe lista PP-DD, și-a pus poze pe Facebook de la primul congres al PND, la care a participat și el, celălalt consilier local care a fost prezent nu a menționat nimic despre prezența sa la congresul partidului condus de deputatul Daniel Fenechiu. Este vorba de Sorin Bichiș, consilier intrat în forul deliberativ turdean ales pe lista fostului PDL, care între timp a fuzionat cu PNL.
Un alt consilier turdean, Mariana Dobra, și-a făcut publică opțiunea pentru PND, fiind prezentă în fotografii la întruniri județene ale acestui partid.
Din câte se pare, Sorin Bichiș sau Lucian Varo vor candida pentru funcția de primar la Turda, la alegerile locale care vor avea loc în anul 2016.


Bolojan: Dacă Guvernul Niculescu va avea derapaje în administrarea țării, PNL le va taxa












