Reprezentanții Casei Județene de Pensii Cluj vor fi prezenți la Primăria Municipiului Câmpia Turzii și în luna iunie 2023, respectiv în data de 14 și 28, între prele 11:00 și 13:00, pentru a discuta cu pensionarii.
Cu această ocazie se vor prelua și dosarele pentru acordarea indemnizației prevăzută de Legea nr.154/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, pentru solicitanții care au domiciliul în raza municipiului Câmpia Turzii.
Pentru depunerea acestor dosare documentele se prezintă în original și copie, iar dosarele se depun personal. În situația în care din motive întemeiate solicitantul nu se poate prezenta personal, actele se pot depune prin mandatar desemnat prin procură notarială.
Drepturile se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2024, indiferent de data depunerii dosarului în intervalul de timp până la data de 31.12.2023, transmite Primăria Municipiului Câmpia Turzii.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












