Speriat de starea de nervozitate în creştere, în rândul populaţiei, dar şi de faptul că nu a găsit nici o soluţie pentru mulţimea de şomeri, deşi în campania electorală a promis "marea cu sarea", primarul Radu Hanga s-a apucat să le transmită mesaje patetice locuitorilor urbei.
Astfel, prin intermediul unui ziar local, primarul Radu Hanga s-a apucat să le spună oamenilor că "bătrânii noştri au fost pe front", recunoscând că situaţia municipiului este într-un moment mai prost. Însă, cu toate acestea, nu a anunţat că-şi prezintă demisia de onoare, după ce şi-a demonstrat incapacitatea la cârma municipiului şi ţine în continuare cu dinţii de scaunul de primar, fiind protectorul unor interese obscure.
Iată mesajul integral:
”Oraşul nostru trece printr-o situaţie dificilă, dar, aşa cum am mai spus-o şi înainte, prin situaţii dificile s-a mai trecut, nu suntem nici primii nici ultimii. Fără să vin cu false încurajări, vreau să vă spun că bătrânii noştri au fost pe front, şi-au lăsat acasă femeile cu copii, s-au dus la război, nu că vroiau ei să meargă şi că nu aveau ei o treabă mai bună de făcut, au trecut vremurile acelea peste ei, s-au dus, s-au întors acasă, şi-au văzut de familii şi aşa mai departe.
Sunt de-a lungul timpului perioade de creştere şi de bunăstare, așa cum sunt și perioade de scădere. Noi am prins acum un moment mai prost, asta este.
Problema vine din situaţia generală a ţării, din dezindustrializarea care ne-a lovit. Noi, Câmpia Turzii, am fost, oarecum, printre ultimii. Să ne uităm la Turda. Cimentul ce mai face? Chimicele ce mai fac? Sticla ce mai face? Electroceramica ce mai face? La Câmpia Turzii, Fabrica de Lut ce mai face? Câmpia Turzii a fost cam ultima care a căzut, dintr-o privatizare care se putea face, zic eu, în condiţii mai bune decât s-a făcut, dar asta este, acum, aşa cum v-am spus şi în campanie, va trebui să ne gândim să găsim soluţii să ne întreţinem copii.
Noi încercăm să atragem investitori, iată că celor de la Jolidon, de la Cluj, care este o firmă de renume în domeniul confecţiilor, de lux, dacă vreţi, şi care caută un loc pentru a-şi dezvolta fabricaţia, şi am fost cu ei, le-am arătat un spaţiu pe care îl putem pune la dispoziţie. Discutăm şi cu cei de la Reif pentru că problema noastră cu Reif-ul nu este să le luăm noi banii sau să facem scandal, problema noastră este să populeze zona de acolo, zona industrială, terenul de acolo cu afaceri care să asigure locuri de muncă. Obiectivul nostru acesta este, de fapt, să exercităm anumite presiuni pentru a-i stimula să se gândească mai atent problema aceasta.
Încercăm să ordonăm puţin activitatea agricolă, cum v-am spus prin sistemul, prin intermediul unui stocaj, al unui depozit en-gros de produse agricole, ca să creăm un venit stabil şi previzibil la producătorii din zonă, una de ”primă mână” pentru legume şi aşa mai departe. Nu ca acum, când este an bun, nu câştigi că sunt preţurile mici, iar când este am prost nu câştigi pentru că nu-i marfă. Trebuie oarecum să reducem influenţa meteorologiei asupra afacerilor din agricultură. Încercăm să ajutăm cum putem, nu putem noi rezolva toate problemele, dar putem ajuta, și o vom face, fiți siguri de asta.
Mergem înainte!”


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












