Un tânăr din județul Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a condus fără permis pe un drum public, având ca pasagere iubita și pe mama acesteia. Cazul, desprins parcă dintr-o comedie amară, a ajuns acum în faza de judecată, după ce magistrații de la Judecătoria Turda au decis că există suficiente probe pentru trimiterea în fața instanței.
Incidentul a avut loc pe 12 februarie 2025, în satul Frata din comuna omonimă, județul Cluj. Bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu avea niciodată dreptul legal de a conduce. Ce este și mai șocant: nu doar că a pornit la drum pe DJ 150, dar a făcut-o cu doi pasageri chiar pe iubita sa și mama acesteia fără să le pese niciuneia de faptul că viața le era pusă în pericol.
Cei trei au fost opriți în apropierea unui magazin din sat, de către un echipaj de poliție aflat în timpul unui control de rutină. Agenții au cerut documentele, iar conducătorul auto a admis pe loc că nu deține permis.
„În data de 12.02.2025, ora 14:08, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca ####, nr. de înmatriculare ## ## ###, însoţit de martora şi mama acesteia, şi a condus pe drumul public din satul Frata, com. Frata, jud. Cluj.
Pe DJ 150 din satul Frata, în proximitatea magazinului Profi, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliţie. Acesta a recunoscut că nu deţine permis de conducere, aspect confirmat în urma verificării bazelor de date.” ,au reținut judecătorii turdeni conform Clujenii.ro.
Acum, bărbatul riscă o condamnare penală pentru conducerea unui vehicul fără permis, iar cei din jurul său vor trebui să răspundă la întrebările incomode despre cum au putut accepta să se urce într-o mașină condusă ilegal.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












