O delegație a Aiutorității pentru Rweformă Feroviară din România a vizitat fabrica Alstom Konstal din Polonia, unde a început producția trenurilor electrice (rame) care vor circula, din 2024, pe mai multe rute din România, inclusiv pe Cluj-Iași, Cluj-București și Cluj-Timișoara.
Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 locuri pe scaune. Noile trenuri sunt foarte moderne.
”Între 4 și 6 octombrie 2023, o delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică la fabrica Alstom Konstal, de la Katowice (Polonia), în conformitate cu prevederile stabilite în contractul privind achiziția a 37 de rame electrice de lung parcurs, semnat de ARF și Alstom Ferroviaria SpA, în luna martie 2022.
Scopul principal al deplasării l-a reprezentat vizualizarea primei rame – Coradia Stream RE-IR 102 – aflată într-un stadiu avansat de producție, care urmează, după ce vor fi parcurse testele dinamice și statice, să fie livrată ARF, astfel încât acest tren să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România.”, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Se preconizează că, pe data de 25 noiembrie 2023, firma Alstom să livreze către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, care va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială.
După finalizarea aceastei etape, urmează ca operatorul de transport feroviar de călători – selectat prin procedură competitivă – să înceapă operarea acestui serviciu public.
În perioada următoare, MTI și ARF vor derula o consultare publică pentru a stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.
Astfel, în cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producției și a tuturor procedurilor legale europene și naționale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.