Pompierii clujeni au avut parte de o misiune dificilă, după ce un câine a căzut într-un canal fără capac, din zona comunei Florești.
Proprietarul câinelui își ducea patrupedul la veterinar, iar pentru că nu sunt trotuare în zonă, mergea cu acesta pe marginea drumului.
Conform colegilor de la dejeanul.ro, cum canalul nu avea capac, câinele a căzut în canal. Cum animalul cântărește aproape 50 kg, a fost foarte aproape să îl tragă și pe proprietar în canal.
„Salvatorii au lucrat minute bune pentru a scoate cainele din canal, din cauza spatiului extrem de restrans. In cele din urma, Max a ajuns din nou in bratele proprietarului, dar cu blana uda.
In canalul respectiv pompierii au gasit cadavrul unui alt caine, mai putin norocos, pe care probabil nimeni nu l-a vazut cand a cazut, astfel ca a sfarsit dupa zile intregi de stat in canal.” au transmis colegii de la dejeanul.ro
sursă foto: dejeanul.ro


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












