În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs la Cluj Napoca, pe strada Oașului.
Din informațiile primite de către cei de la ISU, unui bărbat i se aplică manevre de resuscitare, după ce i s-a făcut rău la volan, fiind găsit în stop cardio-respirator.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Oașului. În accident au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
Din primele date, unui șofer i s-a făcut rau la volan și a fost găsit în stop cardio-respirator de către pompieri. Bărbatul a fost extras de urgență și predat echipajelor medicale, care aplică manevre de resuscitare.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.
IPJ Cluj: „La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Oașului din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 64 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul pe direcția Chinteni spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu 2 autovehicule care se aflau staționate pe partea dreaptă a sensului de mers.
Bărbatul a fost extras din autovehicul de către echipajele ISU Cluj, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului.
Traficul în zona a fost restricționat aproximativ o oră pentru intervenția echipajelor.”
UPDATE:
„Victima prezintă semne vitale și va fi transportată la spital.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.
sursă foto: ISU Cluj