marian morar
adrian nap
m install
nello construct

ACCIDENT în localitatea Mociu în timpul unei depășiri! Doi tineri au fost transportați la spital de URGENȚĂ!

zamblau eugen

Un accident rutier a avut loc în localitatea Mociu din județul Cluj, iar doi tineri de 20 de ani au fost transportați de urgență la spital.

Potrivit datelor transmise de IPJ Cluj, un tânăr de 22 de ani, s-a angajat în depășirea a două mașini parcate, în timp ce din față venea un alt șofer, în vârstă de 20 de ani, care s-a lovit de cel aflat în depășire și a fost proiectat în altă mașină parcată în zonă.

Conducătorul auto de 20 de ani și o tânără în vârsta de 24 de ani, pasager în același autoturism, au fost transportați la spital.

Totodată, testările alcoolscopice au avut rezultate negative.

IPJ CLUJ

„Accident rutier produs în jurul orei 19.30, în interiorul localității Mociu.

Conducătorul auto al unui autoturism, tânăr în vârstă de 22 de ani, care se deplasa înspre localitatea Zoreni, angajat în depășirea a două autoturisme parcate, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sensul opus, de un tânăr de 20 de ani. Ulterior, autoturismul din urma a fost proiectat într-un altul, parcat.

Conducătorul auto de 20 de ani și o tânără în vârsta de 24 de ani, pasager în același autoturism au fost transportați la spital.

Testările alcoolscopice au avut rezultate negative”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2