O mașină s-a răsturnat la Răscruci, iar o femeie de 70 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Răscruci. Apelul de urgență a venit în jurul orei 14:58, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.
În accident a fost implicat un singur autoturism, care era răsturnat. Nu au existat persoane încarcerate, însă o femeie de 70 de ani a necesitat îngrijiri medicale. La o primă evaluare, aceasta a suferit un traumatism cranian minor, fiind transportată la spital.”, transmite stiridecluj.ro.