Pe piața imobiliară din Cluj-Napoca are o nouă vedetă și mai exact, o anexa lipită de un bloc ce a fost transformată într-un apartament și a fost scoasă la vânzare pentru suma de 50.000 de euro.
Potrivit anunţului postat pe site-ul NapocaImobiliare, aşa-zisul apartament are nevoie de finisaje interioare pentru că cele actuale sunt „clasice”. Apartamentul dispune de o suprafaţă utilă de 26 de metri pătraţi şi are un dormitor, o bucătărie, o baie, un hol şi un pod care poate fi extins „pentru a câștiga încă una sau două încăperi”.
Totodată, proprietarul își prezintă locuința ca fiind una cochetă și aflată într-o zonă bună, în apropierea tuturor punctelor de interes.
A scos o anexă la vânzare pentru 50.000 de euro
„Vă propunem spre vânzare, apartament situat la casă, pe strada Horea într-o curte comună retrasă de la stradă și ferită de zgomotul cotidian. Apartamentul se afla într-o zonă bună, în apropierea tuturor punctelor de interes cum ar fi magazine, școli, stații pentru mijloacele de transport în comun și facultăți.
Apartamentul are o suprafață utilă de 26 mp, și dispune de următoarea compartimentare;
– 1 dormitor;
– 1 bucătărie;
– 1 baie;
– 1 hol;
– 1 pod.
Finisajele în apartament sunt clasice, și necesită renovare. Apartamentul dispune de ferestre termopane și toate utilitățile.
Recomandăm acest imobil pentru cine își dorește un apartament cochet, cu beneficiile pe care le aduce o casă individuală cum ar fi liniște și intimitate.
În jurul apartamentului sunt dispuși 15 mp de teren, care pot fi îngrădiți și astfel dobandindu-se intimitate absolută, prin ridicarea unui gard.
Odată cu renovarea apartamentului, acesta se poate extinde și în podul imobilului, pentru a câștiga încă una sau două încăperi!”, se arată în anunțul publicat pe o platformă de imobiliare.
Sursă: gazetadecluj.ro


Bolojan: Dacă Guvernul Niculescu va avea derapaje în administrarea țării, PNL le va taxa












