Vineri, la sediul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, s-au celebrat 110 ani de Aeronautică Militară.
„Pe fondul dezvoltării aviației și aerostației, dar și sub presiunea situației internaționale, prin Înaltul Decret Regal nr. 3199 din 20 aprilie 1913, a intrat în vigoare, începând cu data de 1 aprilie 1913, prima Lege de organizare a aeronauticii militare din România. Pentru prima dată de la apariția lor, celor două arme chemate să lucreze în domeniul aerului erau puse laolaltă, fiind constituită o nouă categorie de forțe armate, Forțele Aeriene, în formula Serviciului de aeronautică militară.
Cu acest prilej, alături de noi a fost comandorul în rezervă Laurențiu Buzenchi, președintele Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii „Smaranda Brăescu” Cluj. Acesta ne-a prezentat istoria aeronauticii române, iar la final militarii prezenți au avut deosebita plăcere de a viziona filmul premiat cu locul I la secțiunea Istorie, la Festivalul Internațional al Filmului Militar, 2013.”, transmit reprezentanții Bazei 71, pe rețelele de socializare.
De asemenea, cu această ocazie, i s-a acordat Emblema de onoare a Statului Major al Apărării comandorului Călin Hulea, „în semn de apreciere a profesionalismului manifestat în îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredințate și a rezultatelor meritorii obținute în activitatea desfășurată”.