În fiecare an, la data de 8 Aprilie, sărbătorim Ziua Internațională a Romilor, o zi importantă pentru comunitățile de romi de a se afirma și de a li se recunoaște cultura și etnia.
La Turda, s-a sărbătorit înainte cu o zi, adică la data de 7 Aprilie, iar comunitatea romă din Turda a reușit prin evenimentul organizat de Primărie și Casa de Cultură, să se afirme prin dans, cântec și poezie.
Evenimentul a fost organizat în Sala Mare a Primăriei Turda, sala fiind plină de cei pe care îi sărbătorim în fiecare an la data de 8 Aprilie, iar prin momentele artistice și prin cuvintele rostite, ne dăm seama de ce este importantă diversitatea și recunoașterea romilor în societate.
De ce nu ar mai trebui să folosim cuvântul cu ț
Da, știm, pentru mulți acest cuvânt nu este jignitor sau „nu îl folosesc cu sens peorativ” – așa cum mulți se scuză când le atragi atenția- dar trebuie să înțelegem originea acestui cuvânt și ce înseamnă el de fapt.
Încă de la migrarea romilor din India spre Europa, li s-au atribuit diverse denumiri, precum „atinganos” (fiind cel mai des întâlnit) care insemna in greaca veche, spurcat/eretic/murdar/blestemat, o secta satanica, si a fost atribuit de catre un preot din Geogia in jurul anului 1000. De la acest cuvânt s-au format și diferite derivate, ajungând la cel pe care îl pronunțăm cel mai des în România, cuvântul cu ț.
Astfel, orice altă formă, în afară de „rom”, nu este acceptată și poate fi interpretată de etnici ca fiind o jignire directă. Nici cuvântul din engleză nu este acceptat (gypsy), fiind o traducere a cuvântului pe care nu ar trebui să-l mai rostim.
Recunoașterea romilor în societate
Odată cu recunoașterea romilor în societate, pot dispărea multe probleme cu care se confruntă mai ales țara noastră și pot apărea chiar multe beneficii pentru noi toți. Ce spunem când ne referim la recunoaștere? Adică să spunem stop discriminării și rasismului și să-i integrăm în societate fără a-i mai privii precum preotul din Georgia.
Țara noastră se confruntă cu probleme serioase care au la bază discriminarea celor ce au fost si sclavi pe pământurile românești pentru mai bine de 500 de ani.
Care sunt problemele?
Abandonul școlar – Din cauza discriminării și a rasismului, mulți copii nu vor să mai meargă la școală, dar nici părinții nu ar mai vrea să-i lase. De obicei, această discriminare provine din faptul că acești copii fac parte din familii cu venituri foarte mici, acesta fiind rezultatul faptului că și părinții lor au fost discrimnați și au părăsit școala, acum neavând nici un fel de pregătire educațională.
Economia – Din cauza faptului că nu au o pregătire educațională, romilor nu li se oferă joburi bine plătite, iar astfel mulți dintre ei aleg să stea acasă și să trăiască pe ajutor social. Bineînțeles, cei care au mai multă voință, aleg să plece în străinătate, contribuind la economia altei țări, în timp ce economia României va scădea din ce în ce mai mult, existând riscul ca în câțiva ani să nu mai aveam parte de niște pensii din care să putem trăi (nu că acum am avea, dar în viitor ar putea fi și mai rău)
Copii care fac copii – Provenind din medii defavorizate și needucate, copiii ajung părinți de la o vârstă foarte fragedă, neavând parte de o educație sexuală sănătoasă. România este printre primele locuri la mame minore, iar majoritatea provin din comunități de romi, unde nu au acces la un trai educațional bine format
Gradul de infracțiuni – Încă de când sunt mici, societatea, prin discriminare și rasism, le reamintește că romii sunt infractori care „fură fier vechi” și fac tot felul de infracțiuni. Astfel de afirmații pot afecta atât de tare un om încât acesta se poate complace fix în situația în care îl pune societatea.
Bineînțeles, problemele sunt mult mai multe, însă acestea sunt unele dintre cele mai mari, care ar putea fi stopate odată cu oprirea discriminării și a rasismului.
De unde toată discriminarea față de romi?
Nu putem spune de unde provine toată această discriminare, deoarece nu există o istorie scrisă a romilor, dar o putem deduce din studii și cercetări, realizate de oamenii interesați de originea acestora.
Se știe deja că romii sunt un popor migrator din India, iar o parte dintre ei au ajuns și în România dintr-o greșeală, fiind obligați să fie sclavii domnitorilor români, bisercii și boierilor. Romii au fost supuși sclaviei în România peste 500 de ani, lucru care nu este amintit nicăieri, nici măcar în cărțile de istorie.
Toată istoria despre Sclavia Romilor în România, o puteți afla de AICI
De aici putem deduce că a început o așa-zisă discriminarea. Chiar dacă au fost eliberați, ura și disprețul față de acest popor a continuat și s-a transmis de la o generație la alta, ajungând la situația actuală.
Ziua de 8 Aprilie – Ziua Internațională a Romilor – sărbătorită la Turda
Tocmai pentru a pune stop discriminării și rasismului, în data de 8 Aprilie ne reamintim de cei a căror cultură și tradiție trebuie recunoscută și acceptată.
Exact despre asta s-a vorbit la Turda, în prima parte a evenimentului organizat de Primăria Turda și Casa de Cultură Turda. De asemenea, primarul Cristian Matei a discutat și despre lucrările de reabilitare și modernizare a zonelor populate de romi, dar și despre locuințele de tip ANL care se construiesc tocmai pentru categoriile de oameni ce au nevoie de un trai mai bun.
În a doua parte a evenimentului a fost vorba despre muzică, dans și poezie, iar artiștii romi, atât cei mari, cât și cei mici, ne-au încântat cu tot ce înseamnă cultura romă.
La final, au fost acordate și diplome de către unul dintre reprezentanții romilor, tocmai pentru a le recunoaște meritele celor prezenți la Ziua Internațională a romilor.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























E masa perfecta si ascultatoare de votanti de vreo trei generatii de primari de la noi .
(Blasiu,Stefanie, Matei )
Cei mai mulți s-au învățat să depindă de ajutoarele date de stat și nu vor să lucreze dar ce e păcat e că nu își duc nici copii la școală ca măcar ei sa își facă un viitor mai mult. Multe cazuri ca asta sunt și la noi pe strada Margaretelor.