Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 12 octombrie, ora 10:00 – 14 octombrie, ora 10:00, ce anunță o răcire accentuată a vremii, ploi moderate, precipitații mixte în zonele montane înalte și vânt puternic.
Toamna își intră serios în drepturi, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor.
Ploi moderate și lapoviță la peste 1.500 de metri altitudine
Conform prognozei emise de meteorologi, în intervalul menționat va ploua temporar în jumătatea de sud-est a țării, unde pe arii restrânse ploile vor avea și caracter de aversă.
La munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. În ceea ce privește cantitățile de apă, se vor acumula în general 15…20 l/mp, iar pe alocuri acestea vor depăși 30 l/mp.
Rafale de până la 90 km/h la altitudini mari
Vântul va fi un alt factor de disconfort termic în următoarele două zile. Intensificări temporare ale vântului se vor înregistra în estul, sud-estul și extremitatea de sud-vest a țării, unde vitezele la rafală vor atinge în general 45…50 km/h.
La munte însă, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla cu putere, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 70…90 km/h, viscolind precipitațiile.
Meteorologii le recomandă cetățenilor, în special celor care intenționează să efectueze drumeții montane la începutul acestei săptămâni, să fie extrem de precauți și să se echipeze corespunzător pentru condiții de iarnă la altitudini de peste 1.500 de metri.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Șoc la CSC Șelimbăr: Eugen Beza, demis după eșecul cu Unirea Slobozia. Cine preia echipa









