marian morar
m install
nello construct

Vineri debutează: Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!

zamblau eugen

Maratonul vaccinării anti-COVID-19, care se va desfăşura la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca şi la care vor participa aproximativ 600 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, va începe vineri, 14 mai, la ora 16:00 şi se va încheia luni, 17 mai, la ora 8:00.

Timp de trei zile și trei nopți, atât clujenii, cât și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, fără programare, în cadrul Maratonului Vaccinării – Împreună pentru Cluj!. De asemenea, se vor putea vaccina și cetățenii Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii străini cu ședere legală pe teritoriul României.

La Sala Polivalentă BT Arena vor fi amenajate 20 de cabinete de vaccinare, ce vor asigura un flux continuu, non-stop, pentru persoanele care vor veni să se vaccineze. Nu va fi necesară programarea, cei interesați trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare doar cu cartea de identitate. Pentru că vaccinul Pfizer-BioNTech se poate administra celor cu vârsta de peste 16 ani, minorii trebuie să aibă asupra lor acordul scris al unui părinte sau al tutorelui legal. Rapelul se va administra după 21 de zile, în perioada 4-7 iunie, tot la BT Arena.

Accesul în centrul de vaccinare, care va funcționa în holul de la etajul I al Sălii Polivalente BT Arena, se va face prin intrarea dinspre stadionul Cluj Arena.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj și spitalele universitare din Cluj-Napoca.

“Am organizat acest maraton din dorința de a oferi o șansă la vaccinare tuturor celor care își doresc să se vaccineze și nu au avut posibilitatea până acum. UMF Iuliu Hațieganu” s-a implicat activ în combaterea pandemiei de COVID-19 încă din martie 2020, iar studenții noștri lucrează ca voluntari la DSP Cluj și în spitalele COVID-19. Pentru acest eveniment, comunitatea noastră academică a realizat o mobilizare de forțe extraordinară și ne bucurăm de implicarea unui număr foarte mare de studenți și cadre didactice din cadrul universității noastre, precum și a personalului sanitar din spitalele clujene. Vom fi la datorie, pentru clujeni, de vineri, începând cu ora 16:00 și până luni dimineața. Studenții noștri au amenajat câteva puncte de informare în oraș, unde oamenii vor primi informații și formularele de triaj cu care trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare. Vă așteptăm plini de entuziasm și cu speranța de mai bine!”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2