Demnitarul maghiar a fost prezent duminică la Aiton la un eveniment de maximă importanță în viața comunității. Sfințirea bisericii reformate recent renovată.
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a luat parte la slujba de sfințire a bisericii reformate renovată și la inaugurarea unui complex de 21 de case construite cu sprijin financiar din țara vecină.
Preotul paroh al bisericii reformate din Aiton, Vitus- Bulbuk István, a declarat pentru Cluj24 că în case se vor muta familii tinere cu copii.
„Este vorba despre un proiect de construire a comunității după ce am constatat că majoritatea enoriașilor reformați din Aiton sunt oameni în vârstă. Așa că a apărut ideea de a oferi terenuri aflate în proprietatea parohiei către familii tinere care s-ar muta în comună și care ar construi case” explică Vitus- Bulbuk István
Acesta a precizat că fiecare parcelă are o suprafață de 1000 de mp, astfel că, pe lângă casa propriu-zisă, fiecare cu 3 camere, familiile au la dispoziție și teren, curte, spațiu verde.
Proiectul a costat circa 4-5 milioane de euro, iar finanțarea a fost asigurată din Ungaria, prin grija Eparhiei Reformate a Ardealului, mai titrează sursa citată.