USR PLUS Turda, continuă să critice public modul în care administrația locală alege să gestioneze lucrările de pe străzile orașului.
De această dată, USR PLUS Turda a postat pe pagina oficială de Facebook a partidulului câteva fotografii la care au atașat o descriere destul de dură referitoare la cum a rezolvat administrația locală probleme de pe strada Ponorel.
Potrivit descrierii, consilierii locali USRPLUS Turda au solicitat de mai multe ori administrației publice intervenția pe strada Ponorel, aceasta fiind plină de gropi și noroi.
Deși Domeniul Public Turda a trimis în această zonă câteva utilaje, USRPLUS Turda declară că lucrările au fost realizare „de mântuială”, deoarece strada Ponorel este și acum „înecată în noroi, gropi și bălți”
„MÂNTUIALA de pe strada Ponorel: e la fel de rău ca înainte! Lucrările de mântuială nu rezolvă problema, ci o complică!
După ce consilierii locali USRPLUS Turda au solicitat administrației penelistului Matei, în numeroase rânduri, intervenția pe strada Ponorel, plină de gropi și noroi, Domeniul Public Turda a trimis câteva utilaje în zonă. Din nefericire, lucrările s-au desfășurat sub același slogan al mântuielii, ca peste tot în oraș: ceva pietriș aruncat numai să fie aruncat, nivelare și tasare în batjocură, fușereală și plecare rapidă! Rezultatul: strada Ponorel rămâne înecată în noroi, gropi și bălți!
Vom insista în Consiliul Local pentru lucrări de calitate pe strada Ponorel!” – USR PLUS Turda