Forțe de intervenție din județul Cluj au participat miercuri, 27 mai, la un exercițiu complex desfășurat în apropierea localității Lăpuștești, menit să testeze capacitatea de reacție în situații de urgență din mediul montan.
Activitatea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în colaborare cu Inspectoratul General de Aviație al MAI și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
Scenariile au fost gândite astfel încât să reproducă cât mai realist intervenții dificile în zone greu accesibile, unde fiecare secundă și fiecare decizie pot face diferența între viață și moarte.
„Forțele noastre au fost implicate miercuri, 27 mai 2026, într-un amplu exercițiu în apropierea localității Lăpuștești. Cu această ocazie au fost mobilizați alpiniștii de intervenție, fiind regizate diferite scenarii de salvări în mediul montan. Transportul echipajelor s-a realizat prin intermediul unui elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, care i-a preluat pe alpiniști de la sol.
Acest exercițiu a fost unul util, deoarece alpiniștii noștri de intervenție au putut colabora din nou cu partenerii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, fiind necesară o coordonare perfectă și cu resursa aeriană alocată” transmite ISU Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























