Reprezentanții prefecturii Cluj au avut o întâlnire privind organizarea evenimentelor religioase legate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. La ședința de lucru a participat și mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, primarul comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Lup, și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
„Avem în vedere operaționalizarea unui punct de vaccinare la Nicula, cu activitate nu doar în data de 15, ci câteva zile înainte. În cadrul nucleului județean de coordonare a vaccinării, vom stabili toate detaliile legate de locație, program de funcționare, echipe și alte resurse necesare”, transmite subprefectul Clujului, Irina Munteanu.
Procesiunea va începe sâmbătă la ora 12:00 cu punctul de pornire de la Biserica Sfântul Nicolae din Municipiul Gherla și se va desfășura cu respectarea obligatorie a măsurilor de distanțare socială, purtarea măștii peste nas și gură și spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie. Persoanele care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) nu este permis să participe.
„Pe parcursul traseului vor fi amenajate puncte de furnizare a apei potabile și se are în vedere amenajarea unui centru temporar de vaccinare, iar forțele de ordine vor fi prezente în vederea menținerii ordinii și liniștii publice și a respectării măsurilor de distanțare socială.”, transmite Institutia Prefectului Judetului Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


ÎCCJ a dat decizia în procesul privind plata salariilor restante ale magistraților. Guvernul este obligat să le achite











