Joi dimineață un turdean a fost depistat băut la volan în timp ce se deplasa cu autoturismul prin Piața Romană.
Ieri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit pentru verificări autoturismul condus pe strada Piața Romană, de un bărbat în vârstă de 53 de ani.
Fiind testat cu aparatul etilometru, acestuia i-a rezultat concentrația de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” informează IPJ Cluj.