Am fost sesizați că lucrările la spălătoriile automate de mașini, din zona Micro 3, s-au făcut și se fac fără nici o autorizație de construire! Am verificat la fața locului și, într-adevăr, nu există nici un panou informativ, impus de lege, în care să se precizeze detalii privind autorizația de construire.
Ba mai mult, am găsit un PUD (Plan Urbanistic în Detaliu), în care cele două spălătorii automate au o intrare comună, lucru care nu se regăsește la fața locului. PUD-urile respective, făcute de aceeași firmă, pentru ambele spălătorii automate, nu au fost aprobate prin hotărâri de Consiliu Local, fiind doar într-o procedură prealabilă. Un PUD era pentru Olenka Invest SRL Brașov (cea deja construită), iar alta era pentru soții Săbădaș, Radu și Monica Angela (cea aflată în construcție).

Am solicitat un punct de vedere și din partea administrației locale:
– cele doua benzinarii au (sau au detinut) autorizatie de construire? Noi am gasit doar un PUD, supus dezbaterii puyblice, insa ulterior nu am mai descoperit vreo HCL prin care sa se aprobe acest PUD si nici autorizatie de construire pentru asa ceva…
– cei de la Politia Locala (disciplina in constructii) au aplicat sanctiuni in aceste cazuri, au interzis continuarea lucrarilor sau au luat vreo masura concreta, in cazul in care, intr-adevar, nu exista cadru legal aferent pentru realizarea acestor spalatorii? Intrebam pentru ca exista cazuri in care acesti politisti sunt extrem de duri (ex: pentru inlocuirea unui gard, de catre o persoana fizica), ori in acest caz este vorba despre constructii care s-au realizat la artera principala, fara ca macar sa existe vreun panou informativ, impus de lege (cel putin, noi am verificat asta pentru spalatoria care acum este in curs de realizare).
– ce se intampla in acest caz? Intrebare valabila in cazul in care informatia oficiala va fi ca acele spalatorii sunt construite fara a se respecta cadrul legal…
În urma solicitării, am primit răspuns de la Poliția Locală – Serviciul Disciplină în Construcții, Protecția Mediului și Control Comercial, care recunoaște că respectivele investiții sunt ilegale și că, cu toate acestea, una dintre spălătoriile automate funcționează nestingherită, iar alta își continuă lucrările, ca și cum totul ar fi legal! Ba mai mult, societățile menționate de Poliția Locală nu coincid cu cele existente în PUD-ul găsit de noi.
”În urma adresei cu nr. 10255/10.05.2017 prin care solicitaţi informaţii cu privire la cele două spalatorii auto respectiv SC NADENKA SRL şi SC SARAMONA SRL aflate lângă Centrul Comercial Lidl, vă informăm că cele două spălătorii nu deţin autorizaţie de construcţie şi nici avizul de funcţionare eliberat de Primaria Turda, pentru aceste nereguli Poliţia Locală Turda prin serviciul Disciplină în Construcţii şi Control Comercial au aplicat sancţiuni în valoare de 3.400 lei, după cum urmează conform Legii 50/1991 sancţiuni în de valoare de 3.000 lei (cu masura complementara sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construcţie) şi OG 99/2000 în valoare de 400 lei.”, au precizat cei de la Poliția Locală.






















