Curțile interioare de pe străzile din Turda arată din ce în ce mai bine. După ce au fost create mai multe locuri de parcare și modernizat sistemul de iluminat, recent au fost trase și marcajele rutiere aferente.
„Au fost trasate marcajele rutiere aferente parcărilor nou create în curțile interioare de pe străzile Zorilor 1-5, Calea Victoriei 132-134 și Hațegului 15, 17. În urma reconfigurării spațiului s-a reușit crearea a 266 de locuri noi de parcare, atât de necesare densității urbane mari din acea zonă.”, anunță primarul, Cristian Matei, pe rețelele de socializare.
Tot potrivit acestuia, o parte importantă a investiției a reprezentat-o modernizarea completă a sistemului de iluminat public, care a devenit astfel, performant și eficient energetic. Proiectul a fost finanțat din buget local prin proiectul urban, Oprișani 3B.