Este incredibil cum reușim să ne batem joc de natură. Deși aveam atâtea obiective turistice unice în zonă, nu știm să le apreciem și mai ales să le punem în valoare.
Zona Băișoara este renumită pentru frumusețea ei și mai ales pentru cel mai ozonificat aer din regiune.
Din păcate stațiunea și Muntele Băișorii sunt sufocate de gunoaiele aruncate mai peste tot în natură.
Materiale de construcții, deșeuri din plastic sau carton, haine vechi, gunoi menajer tot ce nu mai trebuie prin casă zace în maldăre pe spațiul verde. Primăria Băișoara a făcut o campanie de ecologizare dar pare depășită de situație.
„În comuna Băișoara continuăm acțiunile de curățenie!
Acțiunile au avut loc în ultimele zile și, în perioada următoare, vor continua cu lucrări de adunare a deșeurilor și menținerea curățeniei pe văi, rigole și drumuri.
Mulțumim tuturor celor implicați! Împreună putem menține comuna curată, așa că vă rugăm să păstrați curățenia și să nu aruncați deșeuri în locuri nepermise” transmite Primăria Băișoara.
Suntem curioși să știm și câte amenzi s-au aplicat și câte persoane au fost identificate pentru că au aruncat gunoaiele în natură.


Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









