Meteorologii ANM au emis prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni în Transilvania.
Nopțile și diminețile rămân reci cu minime care coboară în unele zone spre pragul înghețului.
În prima săptămână, media maximelor termice se va situa în general între 11 și 13 grade. Media minimelor va scădea de la 7 grade în prima noapte, până în jurul valorii de -2 grade în ultimele.
Ulterior, va urma o alternanță de zile reci și calde. Temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.
Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 15 noiembrie, precizează ANM.























