O cititoare TurdaNews sesizează o problemă legată de bordurile foarte înalte din dreptul trecerii de pietoni din zona micro 1 – stația Bocoș.
Ea spune că acestea sunt prea înalte pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru cele cu dizabilități. Chiar tatăl ei în vârstă de 84 de ani s-a împiedecat, a căzut și s-a lovit la cap. Acestea sunt periculoase pentru categoriile menționate și le solicită autorităților să ia măsuri pentru siguranța pietonilor.
„Aș dori să sesizez o problemă legată de bordurile foarte înalte din dreptul trecerii de pietoni din zona micro 1(Bocos), construcție care pune în pericol viața oamenilor.
Cu aceasta problema se confrunta în special persoanele în vârstă si/sau cele cu handicap cărora le este foarte dificil, aproape imposibil să traverseze strada prin acel loc, din cauza bordurii înalte. Această sesizare am făcut-o și Primăriei din Turda printr-un email în data de 21 ianuarie 2023, dar din păcate nu am primit niciun răspuns.
În contextul în care în data de 10.04.2023, Tatăl meu (84 ani) s-a împiedicat, a căzut și s-a lovit la cap în acel loc, mă întreb ce tragedii ar trebui să se întâmple ca să se sesizeze cineva și să îndrepte eroarea (in dreptul trecerii de pietoni să aducă bordura la nivelul carosabilului).
Va rog foarte frumos să faceți publică această sesizare, în speranța că autoritățile competente se vor sesiza și vor remedia problema” spune Sorina.
Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o informaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa redactia@turdanews.net, pe Messenger-ul paginii TurdaNews (Facebook) sau pe WhatsApp la numărul 0744.694.876, care să conţină informaţia respectivă și video/foto, iar noi o vom publica! Mulţumim!
Foto cu caracter ilustrativ.