Radu Martinovici, tânărul din Câmpia Turzii care a accidentat intenționat mașina în care se afla fosta lui iubită, care-l părăsise din cauza comportamentului violent, a beneficiat de clemența Curții de Apel Cluj, la apelul care s-a judecat azi, la mai bine de 3 ani de la producerea incidentului.
Incidentul s-a produs pe strada Laminoriștilor, între intersecțiile cu Iancu Jianu și George Coșbuc.
Inițial, fostul iubit, care conducea un BMW, a frânat în fața Opel-ului în care se afla fosta lui iubită, împreună cu încă o fată și un băiat. I-a spus ”fostei” se se vadă cu el, dar aceasta l-a refuzat. Orbit de furie, acesta a mers și a întors mașina în zona intersecției cu George Coșbuc.
Radu Martinovici a fugit de la locul accidentului, dar polițiștii au închis ochii!
Șoferița, în momentul în care a văzut că acesta se întoarce, a ieșit cu mașina de pe carosabil și a oprit. În acel moment, tânărul furios a intrat cu mașina sa direct în autoturismul care staționa, după care a fugit de la locul accidentului. Opel-ul a fost proiectat într-o țeavă de gaz, care a fost ruptă.
La circa o oră după accident, tânărul a fost adus de tatăl său, iar polițiștii l-au testat pentru alcool și droguri, rezultatul fiind negativ.
“În fapt, la data de 12 iunie 2022, în jurul orei 03.20, pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul este bănuit că ar fi acroșat în mod intenționat un autoturism care staționa pe strada Laminoriștilor, în interiorul căruia se afla o conducătoare auto în vârstă de 22 de ani și alte două persoane.”, au spus polițiștii din Câmpia Turzii, la acea vreme.
Judecătoria Turda l-a condamnat în ianuarie 2025 pe fostul pugilist Radu Martinovici, la 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de mai multe fapte cu violență. Deși el a produs în mod intenționat un accident, punând în pericol viața tinerilor din celălalt autovehicul, părăsind ulterior locul accidentului, polițiștii din Câmpia Turzii au fost suspect de protectori cu el, reținându-l abia după o zi, după ce TurdaNews a relatat despre acest incident și a pus sub semnul întrebării modul în care au acționat polițiștii.
Radu Martinovici are interzis la condus autovehicule 1 an, în loc de 3
Azi, Curtea de Apel Cluj a admis ”apelul declarat de inculpatul M.R. împotriva sentinţei penale nr. 23/2025 a Judecătoriei Turda, pe care o desfiinţează sub aspectul duratei pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i din Codul penal şi al cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul”.
Practic, Curtea de Apel Cluj a redus:
- durata pedepsei complementare privind interzicerea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, prev. de art. 66 alin. 1 lit. i din Codul penal, aplicată pe lângă pedeapsa principală de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (persoană vătămată Rîșteiu Adriana) de la 3 ani la un an.
- cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile Râșteiu Adriana de la 6000 euro la 4500 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii.
- cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile Cristurean Sorin Gabriel de la 30.000 lei la 20.000 lei.
Radu Martinovici trebuie să facă muncă în folosul comunității, circa 5-6 luni!
A rămas pedeapsa de 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare (cu un termen de supraveghere de 3 ani) și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Mun. Câmpia-Turzii sau Primăriei Mun. Turda.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























