Parlamentarul turdean Alexandru Cordoș, viceliderul grupului PSD, a adresat o interpelare doamnei Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului şi Sportului și domnului Eugen-Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene cu privire la construirea unei săli polivalente în muncipiul Turda.
Necesitatea realizării unei săli polivalente la Turda se simte tot mai acut. Proiectul a intrat în calculele municipalității încă din anul 2011, dar din lipsa finanțării a fost abandonat.
Primarul Tudor Ștefănie a precizat recent într-o declarație de presă că trebuie rediscutată finanțarea proiectului, Compania Națională de Investiții s-a arătat interesată de obiectiv, dar banii n-au ajuns totuși la destinație.
Acum, senatorul PSD Alexandru Cordoș le reamintește guvernanților că municipiul Turda a dat de-a lungul timpului nume valoroase sportului naţional şi internaţional, atât în sporturile de echipe cât şi în sporturile individuale. Actuala generaţie şi cea viitoare de sportivi turdeni au nevoie de o sala de sport polivalentă pentru a-şi putea desăvârşi pregătirea şi a obţine performanţe remarcabile.
Un exemplu concret este echipa de handbal masculin „Potaissa Turda”, aflată în primele locuri în liga naţională de handbal. De asemenea în municipiu evoluează şi cinci echipe de handbal juniori, aproximativ 150 de sportivi, cu rezultate notabile în campionatele naţionale pe categorii de vârstă.
"Stimaţi miniştri, având în vedere faptul că sunteţi implicaţi în promovarea performanţei, vă rog să analizaţi posibilitatea demarării unui proiect în vederea construirii unei săli de sport polivalente în municipiul Turda, judeţul Cluj", cere Cordoș în interpelarea sa.