Consilierul local AUR Marian Morar susține că montarea semafoarelor inteligente a accentuat aglomerația de pe drumul național care traversează municipiul Câmpia Turzii și propune asfaltarea a două tronsoane existente, cu o lungime totală de cel mult doi kilometri.
Traficul de pe drumul național care traversează municipiul Câmpia Turzii este tot mai dificil, în special la orele de vârf, afirmă consilierul local AUR Marian Morar. Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, acesta susține că semafoarele inteligente montate în oraș contribuie la creșterea aglomerației.
„Montarea semafoarelor inteligente aglomerează circulația pe drumul național care străbate Câmpia Turzii”, a transmis Morar, care spune că efectele sunt resimțite de șoferii care tranzitează municipiul.
Consilierul propune administrației locale asfaltarea a două porțiuni de drum deja existente, pe care le consideră o alternativă rapidă și cu costuri reduse pentru fluidizarea circulației.
Primul tronson vizat este cel dintre bariera din apropierea stației 110 și cartierul Șarât, pe lângă fostul CAP. Al doilea ar urma să lege zona în care se termină asfaltul de pe strada Nicolae Titulescu de partea din spate a Parcului Industrial.
Potrivit lui Marian Morar, intervenția ar presupune asfaltarea a maximum doi kilometri de drum și ar putea crea, împreună cu strada Republicii, o „mini-centură ocolitoare” pentru traficul din Câmpia Turzii.
„O soluție ieftină, simplă și eficientă”, a descris consilierul local proiectul propus, susținând că acesta ar putea reduce presiunea de pe drumul național.
În aceeași postare, Marian Morar a sugerat ca, dacă utilajele sunt deja în zonă, să fie asfaltat și drumul către cimitirul de la stația 110.
Rămâne de văzut dacă propunerea va fi analizată de administrația locală și dacă va exista o evaluare tehnică privind costurile, impactul asupra traficului și regimul juridic al tronsoanelor indicate.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









