Producătorul CIA Aboliv Mihai Viteazu este prezent la Berlin, la expoziția internațională ”Săptămâna verde 2025” (”Grüne Woche”), dedicată producătorilor agricoli și industriei alimentare., cu produsele Salinate de Turda, care sunt produse protejate.
- Citește și: „Salinate de Turda”, produsele de CIA Aboliv Turda, au pus orașul pe harta Comisiei Europene în România
La această expoziție, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din țara noastră participă la eveniment cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
”Expoziția ‘Săptămâna Verde 2025’ reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, dar și pe plan mondial. Participarea țării noastre la această manifestare cu un stand de prezentare a devenit o tradiție, întrucât ‘Grune Woche’ face posibilă expunerea politicilor și strategiilor din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, a potențialului agricol și al oportunităților de investiții, al dezvoltării de noi relații comerciale, cu impact pozitiv asupra creșterii competitivității și implicit a exporturilor pe piețele internaționale, în scopul echilibrării balanței comerciale.”, a precizat MADR.
La expoziție sunt prezente cele mai originale și mai vestite românești, printre care se află și Salinatele de Turda de la CIA Aboliv Mihai Viteazu. Modul tradițional în care se prepară Salinatele de Turda este unic în lume, iar aceste specialități alimentare au fost primele care au obținut atestat de produs tradițional românesc și sunt printre puținele produse agroalimentare din zona Clujului care sunt livrate la export.
- Citește și: Europarlamentarul Daniel Buda laudă produsul „Salinate de Turda”: Este o realizare semnificativă!
Investiția CIA Aboliv Mihai Viteazu a fost inițial de 100.000 de euro, carnea fiind luată de la localnici care cresc porci din rasele Marele Alb și Bazna.
Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului „Salinate de Turda” în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), la finele anului 2023, acesta fiind cel de-al treisprezecelea produs românesc recunoscut şi înregistrat la nivel european, la acel moment.
În anul 2023, compania din Mihai Viteazu a înregistrat o cifră de afaceri de 245.580.680 lei, având un profit net de 18.213.316 lei, cu un număr mediu de 440 de angajați.