Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Cluj, după ce a încercat să ofere bani unui polițist din Câmpia Turzii pentru a scăpa de o amendă rutieră de 810 lei, menționează actualdecluj.ro. Tentativa de mituire a fost surprinsă de camera bodycam purtată de agent.
Tribunalul Cluj a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și procurori și a dispus condamnarea acestuia la un an și patru luni de închisoare pentru dare de mită. Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani.
Oprit după ce nu a respectat indicatorul rutier
Incidentul a avut loc în 16 aprilie 2026. Un agent-șef adjunct din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii a oprit pentru control un autoturism Opel, după ce șoferul ar fi ieșit dintr-o benzinărie Petrom fără să respecte indicatorul care îl obliga să vireze la dreapta.
Polițistul a constatat contravenția și a întocmit un proces-verbal prin care conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă în valoare de 810 lei.
După ce i-a comunicat conținutul procesului-verbal, agentul a rămas lângă portiera șoferului. În acel moment, bărbatul i-ar fi făcut semn spre camera bodycam și i-ar fi cerut, cu voce scăzută, să o oprească.
Ulterior, șoferul ar fi făcut un gest specific numărării banilor și i-ar fi oferit polițistului o sumă nespecificată, cerându-i în schimb să nu îi mai aplice sancțiunea.
Discuția despre mită, surprinsă de camera bodycam
Potrivit înregistrărilor audio-video analizate de instanță, bărbatul l-a întrebat pe agent dacă situația nu poate fi „rezolvată altcumva”.
În momentul în care polițistul i-a cerut să explice ce dorește, șoferul ar fi indicat din nou spre interiorul autoturismului și ar fi făcut gestul de numărare a banilor.
„Să-mi dați bani? Pentru ce să-mi dați bani?”, l-a întrebat agentul.
Conducătorul auto i-ar fi răspuns: „Nu-mi fă amenda”, adăugând apoi: „Trebuie să ne înțelegem că suntem oameni, am patru copii acasă”.
Întrebat explicit dacă vrea să îi ofere bani pentru a nu fi amendat, bărbatul a spus: „Să rezolvăm cu dumneata, să bei și tu un vin ceva”.
Polițistul a refuzat oferta, i-a înmânat șoferului un exemplar al procesului-verbal și a sesizat Direcția Generală Anticorupție.
Fapta, dovedită cu imaginile bodycam
Tribunalul Cluj a constatat că situația de fapt rezultă atât din declarația agentului de poliție, cât și din înregistrările realizate cu aparatura bodycam. Cele două probe se coroborează, potrivit hotărârii instanței.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în 20 iulie, iar dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj în 23 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată aproximativ o lună mai târziu.
Judecarea cauzei prin procedura acordului de recunoaștere a vinovăției permite soluționarea mai rapidă a dosarului și reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul închisorii.
Închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității
La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul nu mai fusese condamnat, și-a recunoscut fapta și a avut o atitudine cooperantă pe parcursul urmăririi penale.
Bărbatul are 32 de ani, este agricultor, are șase clase absolvite, trăiește în concubinaj și are patru copii în întreținere.
Tribunalul Cluj i-a aplicat o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pentru doi ani. În această perioadă, condamnatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbarea domiciliului sau a locului de muncă și să participe la programe de reintegrare socială.
De asemenea, el va trebui să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Lupeni.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























