marian morar
adrian nap
m install
nello construct

S-a deschis Târgul de Crăciun la Turda! Moș Nicolae și spiridușii săi au împărțit dulciuri celor mici! (FOTO-VIDEO)

zamblau eugen

Ieri seară, în Parcul Central din Turda a avut loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, iar unul dintre cele mai frumoase și emoționante momente a fost când Moș Nicolae, alături de spiridușii săi năzdrăvani, au împărțit dulciuri tuturor copiilor prezenți.

Seara a debutat cu spectacole „Armonii de iarnă” puse în scenă de Clubul de Dans Phoenix, Clubul de Canto Aria și Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, unde copilașii și tinerii au dansat pe celebrele colinde și unde au și cântat atât colinde tradiționale românești, cât și colinde în limba engleză.

Momentele artistice au continuat cu artista Camelia Crișan care a încântat publicul cu un frumos recital de sărbători.

Moș Nicolae și spiridușii săi au împărțit dulciuri celor mici

Cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun din Turda, organizatorii le-au oferit celor mici oportunitatea de a sărbători ajunul de Moș Nicolae, iar artiștii Teatrului Național „Aureliu Manea” le-au adus zâmbetul pe buze celor mici. Artiștii noștri au îmbrăcat costumele de Moș Nicolae și cele de spiriduși și au apărut în parc într-un trenuleț, oferindu-le copilașilor prezenți dulciuri.

Turdenii luptă alături de Alexandra

Cu toate acestea, seara de ieri nu a fost doar despre cadouri, colinde, dans și distracție, a fost și despre sprijin, susținere și bunătate. Organizatorii au apelat la bunătatea oamenilor pentru a o ajuta pe Alexandra, o tânără de 13 ani care luptă cu o boală necruțătoare.

Mai mult decât atât, colegii Alexandrei au reușit să facă rost de o căsuță și au confecționat coronițe de Crăciun pe care le vor vinde la Târgul de Crăciun, toții banii fiind folosiți pentru tratamentul extrem de costisitor al colegei lor.

Dacă doriți să îi fiți și voi alături, o puteți ajuta pe Alexandra dând o fugă până în parc pentru a cumpăra o coroniță sau puteți dona direct aici:

EURO
IBAN: RO36 RZBR 0000 0600 2162 3664
TITULAR: RUS ALIN
COD SWIFT: RZBRROBU
LEI
IBAN: RO53 RZBR 0000 0600 2162 3649
TITULAR: RUS ALIN CLAUDIU
COD SWIFT: RZBRROBU

Aseară a fost destul de frig și chiar a și plouat, însă lumea nu s-a împrăștiat. Și-au scos umbrelele și au stat acolo, în jurul artiștilor care au marcat deschiderea Târgului de Crăciun din Turda.

Evenimentele de Crăciun nu se opresc aici, deoarece până în 18 Decembrie, Turda va avea parte de mai multe momente specifice acestei perioade.

Program 5-18 Decembrie

9 DECEMBRIE 

17.00 ÎN PAȘI DE DANS – Clubul de Dans Sportiv POTAISSA Turda și SPECTACOL DE COLINDE

17.20 Școala Gimnazială „Avram Iancu” Turda

17.50 Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Turda

18.10 Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Turda

18.30 PERSONAJE DE POVESTE ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda

SEARĂ LUMINATĂ 10 DECEMBRIE 

17.00 Biserica Ortodoxă Turda Nouă II

17.30 Biserica Alfa și Omega Turda

OBICEI DE SĂRBĂTORI 11 DECEMBRIE 

17.00 Ansamblul Folcloric Țarina Turda

17.30 Asociația Turda Tin

COLIND FRUMOS DE SĂRBĂTORI 16 DECEMBRIE 

17.00 Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” Turda

18.00 Școala Gimnazială „Ioan Opriș” Turda

18.30 Școala Profesională Poiana Turda

BUCURIE DE CRĂCIUN 17 DECEMBRIE 

17.00 Biserica Penticostală Lumina Lumii Turda

17.30 Ansamblul Folcloric Potaissa Turda

POVESTE DE IARNĂ 18 DECEMBRIE

17.00 TÂRGUL DE FAPTE BUNE – CONSTRUIM COMUNITĂȚI – Colinda Voluntarilor

TOMBOLA BRADULUI ACTIV – acțiune cu scop caritabil a Asociației Activ pentru Tine

17.30 Ansamblul Folcloric Datina Turdeană

18.00 SPIRIDUȘII LUI MOȘ CRĂCIUN – Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj
Comentarii recente
AdSense grafic right 2