Consilierul local PSD Turda, Horea Hudrea, a decis să nu respecte ”linia partidului”, iar la ședința extraordinară care a avut loc azi, l-a votat pe Adrian Nap (AUR) pentru poziția de președinte pentru următoarele 3 luni (martie-mai 2025), deși colega sa de partid, Gabriela Russu, anunțase că ”PSD se abține de la vot în ceea ce privește candidatul AUR”.
Votul lui Horea Hudrea s-a dovedit a fi decisiv, în cele din urmă, iar cu cele 11 voturi ”pentru”, Adrian Nap a fost votat președinte de ședință pentru următoarele trei luni de întruniri ale Consiliului Local Turda. Cealaltă propunere a fost Gabriela Blăniță, de la USR Turda, pe care colegii lui Horea Hudrea din PSD au votat-o. Gabriela Blăniță a fost președinte de ședință și în precedentele 3 luni.
Horea Hudrea și-a justificat decizia făcând apel la principiile etice, respectiv la faptul că poziția de președinte de ședință ar trebui alocată prin rotație, fiecărui partid politic, precizând că și-ar dori ca de acum înainte să vadă în Consiliul Local decizii motivate etic și moral, nu doar politic.
”Astăzi, în Consiliul Local Turda am asistat la un derapaj al USR-ului care au vrut să o ”cimenteze” pe Gabriela Blăniță pentru încă trei luni pe postul de președinte al ședințelor Consiliului Local Turda.
Dna consilier Blăniță de la USR a fost numită în noiembrie 2024 și avea mandatul expirat de drept. Dna Gabriela Blăniţă a condus echilibrat ședințele Consiliului Local, dar Regulamentul Consiliului Local Turda prevede că mandatul președintelui este de 3 luni.
În legislația veche (2001- 2010), pentru consolidarea democrației, era prevăzut faptul nu doar că mandatele președintelui nu pot să fie consecutive, dar și faptul că un consilier local nu poate ocupa postul decât de două ori pe mandat. Era gândit un echilibru. Au renunțat la norma legală, iar partidele mari au început să facă excese. USR a vrut să facă azi cam cum a făcut primarul Turzii, pe care azi îl critică și care prin 2014-2015 a fost votat de consilierii USL ca și președinte al Consiliului Local vreme de 9 luni de zile, consecutiv.
E o alegere despre care eu cred că a fost greșită și pe care atunci am criticat-o. Propria conștiință mi-a dictat să nu permit derapaje morale de la democrația reală deoarece ca și jurnalist exact asta am criticat ani de zile. faptul că în politica locală se tine cont doar de calcule politice nu și de etică și principii. După acest model, USR și dna Blăniță puteau conduce ședințele Consiliului Local până la finalul mandatului. Totuși, moral, etic este ca președinția Consiliului Local să fie ocupată prin rotație, de către toate formațiunil politice.
Știu că voi fi criticat, dar stau ferm în credința și principiile mele pe care mi le asum. De altfel, am susținut în intervenția mea în plenul Consiliului Local, că voi vota un președinte de ședință de la AUR, tot așa cum voi vota un președinte de Consiliu Local de la PNL, un președinte de Consiliu Local de la UDMR, un președinte de Consiliu Local de la PSD, iar după ce acest ciclu al alternanței e complet, voi vota din nou un președinte de ședință propus de USR. Sper ca pe viitor să văd în Consiliul Local Turda și alegeri motivate etic și principial, și nu doar politic.”, a spus Horea Hudrea, care a atașat și o fotografie cu statuia lui Dr. Ion Rațiu, situată în apropierea Primăriei.
























