Traficul din centrul Turzii va fi fluidizat de noile semafoare introduse în zonă. Cel puţin aşa speră reprezentanţii poliţiei rutiere, care vor acorda şi sancţiuni celor care nu respectă noile semne de circulaţie introduse în centrul Turzii. Subcomisarul Alexandru Băl, şeful poliţiei rutiere din Turda a declarat pentru Radio Transilvania că de la introducerea semafoarelor în vecinătatea statuii lui Avram Iancu, toate autovehiculele care circulă dinspre primărie înspre Turda Nouă, nu mai au voie să facă virajul la stânga înspre strada George Coşbuc.
Avizaţi sunt în special taximetriştii! Cei care vor să intre pe Coşbuc sau doresc să întroarcă să mergă înspre Micro, trebuie să efectueze virajul prin spatele bisericii, trecând pe lângă teatrul municipal. “Am luat măsura pentru a fluidiza circulaţia, având în vedere că s-a pornit şi semaforizarea. Decât să mai ocupăm încă o bandă de mers, considerăm că nu este aşa greu să se mai deplaseze încă 50 m, iar fluenţa va avea de câştigat”, este de părere Băl. Cu toate acestea şoferii ignoră semnul “interzis virajul la stânga” amplasat cei drept între copacii din părculeţ, pe motiv că nu-l văd sau pur şi simplu nu vor să ţină cont de el! Poliţia rutieră consideră că şi-a făcut treaba, aşa că va acorda şi sancţiuni celor care nu respectă regulile de circulaţie…