Deși, inițial, se vorbea despre inaugurarea lotului 3 al autostrăzii Turda-Sebeș în acest an, în cele din urmă reprezentanții CNAIR au amânat recepția lucrărilor, pentru luna ianuarie 2018.
”Recepţia celui mai avansat lot de autostradă, care mai trebuia deschis circulaţiei anul acesta, se amână, în cel mai fericit caz, pentru 9 ianuarie 2018. Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, singurul care mai avea şanse de a fi finalizat anul acesta, va fi inaugurat la începutul lui 2018. Lucrările la tronsonul de 12,4 kilometri au început în luna mai a anului 2014 şi trebuiau terminate luna aceasta. În luna noiembrie, însă, stadiul fizic al drumului era de 97,5 la sută.”, menționează Adevărul.
CNAIR a reproșat faptul că s-au folosit becuri cu sodiu pe partea de iluminare, în loc de becuri pe LED, așa cum erau prevăzute în proiect, situație în care factura de iluminat ajungea să se dubleze, după darea în funcțiune a porțiunii.
Totuși, din cei 12,5 km ai lotului 3, se va circula efectiv doar pe 8 kilometri, între nodurile Decea și Aiud, întrucâțt ocolirea localității Aiud se termină în câmp, acolo unde ar fi trebuit să existe joncțiunea cu lotul 2 al autostrăzii. Lotul 2 și lotul 1 al autostrăzii Turda-Sebeș sunt realizate doar în proporție de maxim 40%, cel mai optimist termen pentru finalizarea lucrărilor fiind finalul acestui an.
Pe lotul 4 al autostrăzii, care leagă Turda de Decea și care include și cel mai spectaculos nod rutier din România (cel de la Turda, care face joncțiunea între A3, A10 și DN1, până la ora actuală), lucrările sunt avansate și nu este exclus ca deschiderea să se facă în același timp cu lotul 3, circulația urmând a se desfășura de la Turda până la intrarea în Aiud, pe autostradă.
























