Municipiul Turda a fost astăzi scena unei operațiuni masive de menținere a ordinii publice. Între orele 07:00 și 10:00, zeci de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai instituțiilor locale au „periat” zona de competență în încercarea de a descuraja fenomenul infracțional și de a crește gradul de siguranță al cetățenilor.
Efectivele impresionante au inclus 38 de polițiști (ordine publică, investigații criminale, rutieră), 10 jandarmi și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Direcției de Asistență Socială și operatorilor de energie și gaze.
Bilanțul acțiunii: Amenzi și permise reținute
Prezența forțelor de ordine pe străzi s-a tradus rapid în cifre. Autoritățile au vizat atât traficul rutier, cât și monitorizarea persoanelor cu antecedente penale:
- 532 de persoane legitimate;
- 4 persoane conduse la sediu și amprentate;
- 83 de vehicule verificate, cu 32 de testări alcoolscopice efectuate;
- 57 de amenzi aplicate, în valoare totală de peste 12.000 de lei;
- 2 permise de conducere reținute și 3 certificate de înmatriculare retrase.

Pe segmentul judiciar, polițiștii au pus în executare 5 mandate de aducere pentru suspecți de furt și au verificat 12 dosare electronice ale persoanelor înscrise în registrul agresorilor sexuali.
Invenții periculoase: Tunel subteran pentru furtul de gaze
Unul dintre cele mai grave incidente a fost descoperit pe strada Margaretelor, unde polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu reprezentanții Delgaz Grid, au depistat o instalație artizanală de sustragere a gazelor naturale.
„Persoane necunoscute au intervenit neautorizat asupra rețelei de distribuție, realizând o instalație artizanală prin intermediul unei conducte subterane racordate direct la rețea”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.
Locuința respectivă nu mai avea contract de furnizare de la finele anului trecut, însă locatarii au ales să se racordeze ilegal, ocolind orice sistem de măsurare. Pe lângă prejudiciul financiar (care urmează a fi stabilit), astfel de improvizații reprezintă un risc major de explozie pentru întreaga vecinătate.

Dosare penale pentru furt de energie
Neregulile nu s-au oprit aici. Echipele de inspecție energetică au mai identificat încă trei cazuri de furt și folosire de instalații clandestine pentru ocolirea contoarelor. În toate aceste situații, au fost întocmite dosare penale conform Legii 123/2012 și Codului Penal.

Reprezentanții Poliției Municipiului Turda avertizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind menținerea unui climat de disciplină și prevenirea faptelor antisociale.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























