Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj este îngrijorată de numărul redus de acte de identitate eliberate la nivelul judeţului Cluj. Din acest motiv autorităţile sunt sfătuite să ia măsuri cu privire la reducerea numărului de persoane care nu au solicitat eliberarea actelor de identitate în termenele prevăzute de normele legale.
Acestea trebuie să intre în posesia datelor cu numărul restanţierilor de la nivel local, şi acolo unde este necesar, sprijinul pentru desfăşurarea unor astfel de acţiuni.
Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român pentru a dovedi identitatea, cetăţenia şi domiciliul, necesar la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie, precum şi în celelalte legi şi acte normative. În consecinţă, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, cu sediul în Loc. Cluj-Napoca, Str. Aviator Bădescu Nr.7-9, informează cetăţenii despre obligaţia de a se prezenta la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunt arondaţi sau instituţiei, la adresa mai sus amintită, pentru a solicita intrarea în legalitate.
De asemenea, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj are posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de punere în legalitate cu acte de identitate prin deplasarea cu staţia mobilă achiziţionată în cadrul Proiectului Phare “Modernizarea activităţilor de evidenţă a persoanelor din judeţul Cluj – din 2006”, câştigat de Consiliul Judeţean Cluj şi devenit operaţional începând cu luna martie 2009.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









