Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (10 – 23 august).
Astfel, în zona Transilvaniei, „media regională a temperaturilor maxime va fi de aproximativ 29 de grade în intervalul 10 – 15 august, apoi se va resimți o răcorire, iar între 16 și 23 august temperaturile maxime se vor situa constant în jurul unei valori medii de 27 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații pe parcursul celor două săptămâni de prognoză și se vor situa, în medie, între 12 și 15 grade, cu cele mai ridicate valori în prima săptămână. Vor fi averse pe arii restrânse aproape în fiecare zi, însă pe 10, 15 și 16 august acestea se vor semnala local și pot fi mai importante cantitativ.”, informează site-ul ANM.