Vremea se va menține frumoasă la nivelul întregii ţări, deşi în următoarele două săptămâni, 9 – 22 martie, sunt anunțate și scăderi ale temperaturilor, cât şi precipitaţii pe arii extinse, potrivit estimărilor ANM.
În Transilvania, în perioada 9 – 11 martie, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, în următoarele două zile se va încălzi semnificativ, cu până la 8 – 9 grade, apoi se va răci, iar între 14 şi 22 martie media regională va avea variaţii, în general, între 8 şi 10 grade.
Minimele termice vor avea o medie de 2 – 4 grade, până spre finalul primei săptămâni, apoi sub zero grade. Precipitaţiile vor fi trecătoare, iar pe arii mai extinse la începutul intervalului şi în jurul datei de 14 martie.