PRM Turda a organizat o conferinţă de presă în care preşedintele partidului, consilierul Doru Anca, a „mitraliat” administraţia locală, partidele politice rivale, dar şi Compania de Apă. Doru Anca susţine că PRM-ul nu a realizat un procent superior la alegerile locale din cauză că nu are oameni cu bani mulţi în partid, aşa cum au alţii.
Doru Anca a pus rezultatul alegerilor locale pe seama banilor. Mai precis, pe lipsa acestora. El a dat exemplele celorlalte formaţiuni politice, în care au existat oameni care au băgat mulţi bani în campanie: PD-L (Mircea Irimie, Pavel Tothăzan, Vasile Miron), PSD (Cristian Matei, Emil Molnar, Lucian Cordiş), PNL (Virgil Pop). „S-au aruncat sume considerabile în campanie. Oamenii de afaceri de la PD-L sau PSD au dat cam 200 de milioane de lei vechi”, a susţinut Anca.
El a criticat administraţia locală PD-L că a încercat să-l „atace” atunci când a prevăzut în Regulamentul de funcţionare al Consiliului Local situaţia în care consilierii ar putea fi testaţi cu alcooloscopul. El susţine că se va război cu administraţia locală atacând hotărârile în contencios. Conform spuselor sale, există 6 hotărâri care nu ar fi „în regulă”.
De atacul lui Doru Anca nu a scăpat nici proaspătul director al Companiei de Apă, Alexandru Sabău. „E cea mai jalnică figură cu care m-am confruntat vreodată, dar are 105 milioane de lei salar!”, a comentat liderul PRM Turda.
În ceea ce-l priveşte pe viceprimarul Mircea Irimie, Doru Anca a susţinut că acesta minte atunci când spune că se vor face investiţii şi că se vor asfalta 60 de kilometri de străzi. Doru Anca susţine că nu există bani la buget nici măcar pentru plata salariilor angajaţilor.
Tot astăzi, Doru Anca a anunţat posibilii candidaţi ai PRM pentru colegiile uninominale de la Turda şi de la Câmpia Turzii. La Turda, Doru Anca a vehiculat numele fostului consilier local Stelian Mărginean şi a lui Ovidiu Găină, în timp ce la Câmpia Turzii singura variantă ar putea fi candidatura actualului consilier local Alexandru Tulai. Doru Anca a lansat şi ideea că nu ar fi exclus ca PRM să-l susţină pe candidatul PSD-ului, Ucu Faur, în cazul în care acesta va candida pentru Camera Deputaţilor, dar a precizat că „mai trebuie să vorbim”.
Articole similare:
