Medicul Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, a spus joi că pandemia de Covid-19 nu s-a terminat şi că masca sanitară ar trebui să fie „un accesoriu obligatoriu” pentru următoarea perioadă.
„Trebuie să luăm aceste lucruri cu măsură şi să nu considerăm că pandemia s-a terminat. Nu s-a terminat. Ea îşi vede în continuare de treabă şi ca atare, după părerea mea, masca ar trebui să fie un accesoriu obligatoriu pentru următoarea perioadă de timp, pe care eu o definesc în momentul de faţă ca fiind de circa 6 luni, dacă nu chiar 9 luni de zile”, a spus Streinu-Cercel la dezbaterea Profit Health Forum, cu tema „Capacitatea sistemului medical de redresare şi rezilienţă post-COVID. Ce lecţii am învăţat în pandemie?”.
El a adăugat că, în timpul pandemiei, „politicienii nu au ţinut cont” de sfaturile specialiştilor şi au „dat relaxări”, scrie Ziua de Cluj.
„Mi-aş fi dorit să nu fi avut un număr atât de mare de cazuri de îmbolnăvire, dar, din păcate, politicienii nu au ţinut cont de sfaturile doctorilor, ale specialiştilor şi au dat relaxări atunci când nu era cazul şi aţi văzut ce s-a întâmplat anul trecut. Din păcate, şi în momentul de faţă constatăm că s-a ridicat starea de alertă, dar virusul nu a fost informat. Pe virus nu l-a chemat nimeni la niciun palat să îi spună: pleacă de aici pentru că ţi-ai terminat treaba! Ca atare, suntem în continuare în pandemie şi lumea ar trebui să ştie acest lucru. Restricţiile iarăşi s-au ridicat şi acum constatăm că numărul de cazuri se înmulţeşte şi la camerele de gardă vin mereu pacienţi afectaţi cu COVID”, a afirmat medicul.
El a precizat că între timp au apărut şi alţi viruşi pe care trebuie să îi luăm în considerare, precum cel varicelo-zosterian.
„Au început celelalte virusuri să apară pe panoplia patologiei uzuale. (…) A apărut şi virusul varicelo-zosterian şi aşa se face că suntem într-o plină etapă evolutivă a epidemiei cu acest virus şi cei care sunt afectaţi sunt copiii, dar şi adulţii, adultul tânăr. Vreau să aduc la cunoştinţă tuturor că există vaccin antivaricelos, care este foarte bun şi care trebuie făcut, pentru că varicela la adult dă forme cât se poate de severe, inclusiv pneumonie hemoragică. Şi în contextul actual de COVID să uneşti astfel două virusuri cu agresiune directă asupra plămânului nu este un lucru foarte bun”, a atenţionat medicul.
Fostul Ministru al Sănătății și preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a susţinut de asemenea că „pandemia nu s-a terminat”.
„Spitalele au trecut de la o etapă la alta, în contextul în care s-au adaptat fiecărei perioade, fiecărui val şi fiecărei nuanţe politice. (…) Cred că ce spuneam acum un an ar trebui să revedem şi anul acesta. Nu cred că sunt multe modificări şi spuneam că 80% din managementul unităţilor spitaliceşti ar trebui reevaluat”, a evidenţiat acesta.
citește și: