Un porc a fost filmat și fotografiat ieri, în zona străzii principale din Micro 3, pe Calea Victoriei, în timp ce se ”plimba” nestingherit.
Nu se știe cum a ajuns în zona de blocuri și de unde a ”scăpat” porcul. Însă, nu este prima dată când un incident de acest gen este observat de turdeni, nu cu mult timp în urmă fiind filmați trei porci care se ”plimbau” în zona sensului giratoriu din Piața Romană.
În mod normal, pentru un incident de acest gen, proprietarul animalului poate fi sancționat contravențional de către polițiștii locali. Conform unui raport al Poliției Locale Turda, în anul 2024 au fost sesizate 18 cazuri de ”animale pe domeniul public”, ceea ce, comparativ, reprezintă 43% din numărul de sesizări pentru ”câini fără stăpân”. Ceea ce este… destul de mult, nu?!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.