O asociație din Cluj susține că există un potențial uriaș pentru construirea unei piste de biciclete care să pornească de la Câmpia Turzii (pe malul Arieșului), să treacă prin Turda și apoi să ajungă până în Munții Apuseni.
”Mega potențial pentru piste de biciclete pe malul Arieșului care leagă Turda nu doar de Câmpia Turzii, ci și în direcție opusă, de Apuseni. Amintim că Societatea Organizată Sustenabil SOS s-a implicat în urmă cu câțiva ani într-o petiție care a adunat o mie de semnatari pentru amenajarea malurilor cu piste și mobilier urban. Cu o mie de semnatari, raportat la populația orașului Turda, e una dintre cele mai mari petiții în care ne-am implicat.
Ar fi bine ca autoritățile să prezinte public stadiul proiectării, iar clujenii interesați de cicloturism la nivel de județ să facă advocacy ca să se obțină finanțare și pentru lucrările de amenajare propriu-zise, nu doar pentru proiectare”, spun cei de la Someșul nostru, citați de zcj.ro.
”Scopul Asociației ‘Societatea Organizată Sustenabil – S.O.S. Cluj este promovarea și realizarea idealurilor unei societăți dezvoltate echilibrat, care să ofere condiții de viață echitabile pentru toți membrii săi, egalitate de șanse și respectarea drepturilor individuale și colective, și care să se dezvolte în armonie cu natura, conform principiilor dezvoltării durabile. Activitățile asociației cuprind: ateliere, tururi ghidate și dezbateri legate de natura în oraș, consultanță privind sustenabilitatea evenimentelor de cultură, promovarea politicilor publice pentru o viață urbană în acord cu mediul înconjurător.”, este prezentarea asociației.