Rezervația naturală Cheile Turzii devine un bâlci. Vizitatorii au asistat la o petrecere cu bere, mici și manele.
Turiștii au fost dezamăgiți de atmosfera din Cheile Turzii și spun că există reguli stricte dar și amenzi considerabile pentru perturbarea liniștii, doar că ele nu sunt aplicate.
O turistă spune că avea de gând să se relaxeze și să petreacă câteva ore în liniște în una dintre cele mai frumoase zone turistice din județul Cluj. Ea dezvăluie cum muzica răsună la maximum, boxele duduie, fumul de grătar a împânzit zona.
„Mă adresez tuturor persoanelor, în special din Comuna Mihai Viteazu, de care aparține situl natural Cheile Turzii. Ce credeți că înseamnă acest loc? Natură, liniște și frumusețe sau mici, bere și bâlci?
Când mergeți în natură, de ce o faceți, ce doriți să vedeți și să auziți? Tot așa, liniște și frumusețe sau muzică și bâlci? Pentru că noi mergem pentru liniște, frumusețe și natură, iar în schimb ieri, pe tot parcursul traseului, am fost nevoită să aud muzică și muzică care nu se mai oprea.
Înțeleg că fiecare vrea să își deschidă o afacere, dar de ce trebuie să fie populară și manele la maxim, boxa afară și bâlci? Poate vor să-i mulțumească pe acei „oameni” care caută activitate de genul, activitate pe care pot să o facă și în oraș sau la ei acasă, nu în NATURĂ.
Dar vă rog să-i întrebați cum pot să mă mulțumească pe mine și pe cei ca și mine? Care vrem să ne bucurăm de frumusețea traseelor din chei în liniște și nu auzind muzică întruna. Pe noi cum o să facă să ne mulțumească?”, a relatat turista pentru clujenii.ro.
Femeia după ce a străbătut un traseu turistic a ajuns într-o zonă idilică din rezervația naturală dar a descris-o ca fiind de bâlci total, cu muzică dată la maximum, atmosferă gălăgioasă și un spațiu improvizat, asemănător unei cabane, chiar lângă parcare.
Mai mult, aceasta a relatat că în Cheile Turzii există un mesajul oficial, pe panoul de la intrare, unde scrie negru pe alb că „perturbarea liniștii este interzisă”.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”










Buna ziua domnul Gelu Florea.
In primul rand vreau sa analizeze bine continutul stirei “ MANELE si POPULARA”
Deci sa intelegem cu totii ca saca era rock sau alt gen de muzica nu se mai scria stirea?
Pai la cabana Gazului a tinut domnul viceprimar Adrian Nap o perrecere tot sambata.
Sa inteleg ca eu cei de la primarie au ascultar muzica pe placul tuturor turistilor si deaia nu sa scris.
Foarte frumos.
Jegosi de turisti si sa cada toti de la Cruce de sus
Nu e vorba de genuri muzicale care să implice TurdaNews. Colega a făcut referire strict la o sesizare publică, din partea unei doamne…