Un nou rezultat excelent pentru fotbalul din Turda a fost trecut în contul celor de la Inter Turda, după ce echipa a terminat pe poziția secundă a clasamentului în Campionatul de Minifotbal Liga SportTimeArena, Divizia A, sezonul 2025-2026.
În ultima partidă din campionat, disputată miercuri 20 mai, Inter Turda s-a impus cu scorul de 4-3, în fața formației Tiki Taka.
La competiția desfășurată pe terenul sintetic din Florești au participat 8 formații. Titlul de campioană a acestui sezon a fost adjudecat de Old Team Cluj-Napoca, echipă care a avut în componență foști jucători ce au activat pe prima scenă fotbalistică a României, precum Sergiu Ghiorma, Ovidiu Hoban și turdeanul Cosmin Tilincă. De asemenea, din lotul echipei clujene au făcut parte și Mihai Goia (Turda), respectiv Alexandru Bothază (Câmpia Turzii).
Rezultatul obținut de formația turdeană este cu atât mai valoros cu cât echipa s-a aflat la prima participare într-un asemenea campionat. Linia de clasament a fost una extraordinară: pe parcursul celor 27 de meciuri jucate, Inter Turda a acumulat 62 de puncte, înregistrând 20 de victorii, 2 rezultate de egalitate, 5 înfrângeri și un golaveraj de invidiat, 112 – 46.
Jucătorii care au făcut posibilă această performanță pentru Inter Turda sunt: Raul Busuioc, Tudor Mornea, Ovidiu Mârzan, Antonio Pîrv, Rareș Țandea, Octavian Cîrgea, Vlad Popa, Lorand Berkeczi, Andrei Buran, Ștefan Ciava, Eduard Neagu, Adrian Csulak, Vlad Moraru și Marian Hărăstășan.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























