Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și-a desemnat grupurile catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Festivitatea de premiere la nivel eparhial a avut loc joi, 19 mai 2022, de la ora 17:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În deschiderea festivității, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat importanța educației în viața copiilor.
În cadrul manifestării, au fost expuse lucrări și icoane pe sticlă realizate de copiii participanți, în cadrul atelierelor de creație, respectiv în cadrul cercurilor de pictură parohiale, fiind încadrate în tematica Concursului Național Catehetic.
Evenimentul a fost prezentat de părintele lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, inspectorul pe probleme de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Clujului și directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, informează Mitropolia Clujului.
Proiectul câștigător „Icoană, cântec și Cuvânt” a fost realizat de grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, coordonat de pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, reprezentată de prof. Daniela Necula.
Pe locul al doilea s-au situat două proiecte: „Rugăciune și Cuvânt” derulat în Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, în colaborare cu Școala Gimnazială Horea din Cluj-Napoca, sub coordonarea pr. Florin Daniel, a pr. Vasile Nemeș și a prof. Ioana Corujan, și „Rugăciunea zbor spre rai” derulat în Parohia „Sfântul Alexandru” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, sub coordonarea pr. Claudiu Melean.
Pe locul al treilea s-au clasat patru proiecte: „Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!” realizat în Parohia „Sfânta Treime” Dej III, în colaborare cu Școala Gimnazială „Avram Iancu”, sub coordonarea pr. Nicolae Muntean, „Rugăciunea – urcușul minții spre Dumnezeu” realizat în Parohia Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” din Vultureni, sub coordonarea pr. Andrei Misaroș; „Rugăciunea, hrana sufletului” realizat în Parohia Iclod, Protopopiatul Gherla, sub coordonarea pr. Nicu-Claudiu Herinean, și „Bucuria comuniunii” realizat în Parohia Huedin II, sub coordonarea pr. Tudor Petrovici.
Mențiuni au obținut următoarele proiecte: „Între filocalie și empatie” al Parohiei „Sfântul Dumitru” Florești, „Rugăciunea în viața mea” al Parohiei Gherla I, „Doamne învață-ne să ne rugăm!” al Parohiei Șieu și „Icoana, loc de întâlnire în rugăciune cu Dumnezeu” al Parohiei Feldru.
Premii speciale au fost acordate următoarelor grupuri catehetice parohiale: Cetatea Fetei – Florești („Rugăciunea cea de toate zilele”), Turda Capelă II („Rugăciunea în viața mea”), Câmpia Turzii V („Rugăciunea salvează lumea”), Mihai Viteazu („Rugăciune și tradiție la Mihai Viteazu”), Viișoara II („Rugăciunea – calea de a vorbi cu Dumnezeu”), Someșul Rece („Rugăciunea în viața mea”), Monor („Bucuria trăirii în Hristos!”) și Sita („Rugăciunea, cale de împrietenire a sufletului cu Dumnezeu”).
„Cele 31 de proiecte derulate în protopopiatele Eparhiei Clujului au reunit aproximativ 1500 de copii și tineri, evidențiind astfel preocuparea constantă a Bisericii pentru tânăra generație. Au fost întocmite și susținute de către preoții coordonatori peste 150 de cateheze care au răspuns tematicii anului omagial al rugăciunii, aspect inedit față de concursurile precedente” transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.
Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului