Asta îşi doreşte ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu… Dar întrebarea se pune: cu cine? De obicei elevii vin la deschiderea anului şcolar să împartă flori cadrelor didactice, să reînnoade vechile prietenii cu colegii de clasă şi să facă în cel mai bun caz cunoştinţă cu orarul din prima săptămână.
Reprezentanţii Guvernului sunt de altă părere…
Şcoala începe cu două zile mai devreme, adică pe 13 septembrie şi vor fi şi cursuri, cel puţin teoretic!
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a transmis Inspectoratelor Şcolare din ţară un ordin în care cere foarte clar ca orarele elevilor să fie finalizate până în data de 9 septembrie, iar din data de 13 să aibă loc cursuri.
Din această toamnă elevii vor primi şi fructe la şcoală, nu doar lapte şi corn. Programul „Fructe în şcoli” va fi derulat şi în anul şcolar 2010-2011 şi va fi finanţat cu 13,4 milioane de euro, fonduri europene şi de la bugetul de stat, având ca beneficiari 1,7 milioane de elevi ai claselor I-VIII. Programul va fi lansat la 1 noiembrie. Timp de 93 de zile copiii vor primi câte un măr. De asemenea, programul prevede şi acţiuni educative adiacente, privind producţia de fructe şi alimentaţia sănătoasă.