Joi în jurul orei 17 a avut loc o coliziune între două autoturisme la Luncani, comuna Luna. Un bărbat a fost transportat la spital.
La solicitarea TurdaNews, IPJ Cluj a venit cu precizări privind modul de producere al evenimentului rutier.
La mijloc se pare că ar fi vorba despre o neacordare de prioritate.
Un conducător auto în vârstă de 45 de ani din Alba în timp ce se deplasa pe DN15 E60 dinspre Luduș spre Turda, ajuns la intersecția cu DJ 107 F ar fi făcut un viraj la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 28 de ani din județul Mureș, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager în vârstă de 61 de ani din autoturismul condus de bărbatul din Alba. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate, rănile suferite nu sunt grave.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.