Un stand expozițional inedit cu replici din obiectele muzeului, poate fi găsit la Târgul Mărțișorului de la Turda.
„Vă invităm la standul nostru din cadrul Târgului Mărțișorului de unde puteți cumpăra mărțișoare deosebite sub forma unor replici după obiecte din colecția muzeului.
Mai puteți achiziționa și replici după vase preistorice, bijuterii antice din cupru: cercei, coliere, mărgele, brelocuri, pandantive, dar și articole de marochinărie. Toate acestea sunt confecționate de către meșteri artizanali locali” transmit reprezentanții Muzeului de Istorie Turda.
Târgul Mărțișorului s-a deschis în urmă cu o săptămână în Piața Tricolorului de la Turda. Acesta va fi deschis zilnic între orele 12-17 până pe data de 8 Martie inclusiv.
Participanții la târg vor avea oportunitatea să cumpere produse meșteșugărești, cum ar fi vase de ceramică și articole ornamentale din ceramică, flori, articole handmade, aranjamente și decorațiuni din lavandă, uleiuri esențiale, flori de săpun, precum și mărțișoare.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.